Povestea moldovencei care a stârnit crimă și război în inimile bărbaților. Domnitorul Sturdza a construit cel mai mare parc public din dragoste pentru ea

Una dintre „femmes fatales” de la începutul secolului al XIX-lea, din Moldova, era Maria „Marghiolița” Ghica-Sturdza-Roznovanu. Frumusețea ei rară sucea mințile bărbaților de viță nobilă și pornea războaie.

Despre Marghiolița, Gheorghe Sion scria că „toate graţiile din mitologie îi făcuseră parte din darurile lor: totul, figură, talie, spirit erau în perfecţiune la dânsa, se putea zice că reprezintă idealul frumuseţii perfecte”. De asemenea, poetul Alexandru Beldiman, „cel mai distins tânăr de atuncea”, găsise în ea „obiectul adorațiunii și inspirațiunii sale”, însă Maria a renunţat curând la el şi, în 1824, s-a căsătorit cu beizadea Nicolae Sturdza, fiul domnitorului Ioniţă Sandu Sturdza.

Se spune că în 1834, Mihai Grigoriu Sturdza voievod, domnitor al Modovei în perioada iunie 1834-iunie 1849, s-a oprit la o masă domnească în târgul “Berladului” în timp ce se întorcea de la Constantinopol. La acea masă au luat parte boeirii locului şi soţiile lor, printre care  eruditul boier Iordache Iamandi şi soţia sa Marghioala.

Cine a fost Marghioliţa, frumoasa moldoveancă pentru care s-au comis crime

Femeia l-a cucerit instant, iar pentru a-i intra în graţii, domnitorul a dat ordin să se întemeieze în exteriorul târgului un parc întins pe 15 hectare. A apelat la toţi proprietarii din zona Tutovei să trimită puieţi de copaci din cele mai deosebite esenţe şi, sub direcţiunea grădinarului Schteiner de la Epureni, a fost sădită grădina pe 10 fălci de teren.

Astfel, datorită acestei doamne frumoase, după cum spun legendele istorice ale Bârladului secolului XIX, localitatea a ajuns să aibă cea mai frumoasă grădină din ţară, cea mai mare Grădină Publică de sec XIX. Primele îmbunătăţiri ale Grădinii Publice au fost făcute în 1865 de către primarul de atunci, Andrei V. Ionescu.

Marghiolița a avut multe iubiri. Prima căsătorie, cum spuneam, a fost cu fiul domnitorului Moldovei, Ioniţă Sandu Sturdza. În acest timp, mulți bărbați de viță nobilă sperau la iubirea dânsei.

Apoi, izbucnirea unui nou război ruso-turc devenise iminentă. Marghioliţa Sturdza a fost nevoită să fie supusă regimului de închisoare rezervat ostaticilor consideraţi prieteni duşmanilor Imperiului Otoman, şi-a părăsit soţul şi, urcându-se pe un vapor, s-a întors în ţară.

După încheierea păcii de la Adrianopol (1829), a voit să plece în Rusia cu generalul cneaz Muhanov, dar fiindcă acesta nu i-a asigurat, la plecarea din Iaşi, mijloace comode de transport, cum era ea obişnuită, s-a certat cu el, l-a pălmuit şi de la Sculeni s-a reîntors în Iaşi.

A doua căsătorie a frumoasei moldovence a fost cu un mare logofăt de 60 de ani. Ea s-a recăsătorit cu marele logofăt Costache Sturdza de la Ruginoasa, neţinând seama că el se apropia de 60 de ani, că mai fusese căsătorit şi că avea patru copii mari. Acesta avea o mare avere și era înnebunit după ea.

Nicolae Roznovanu, fiul marelui vistiernic Gheorghe Roznovanu, a început să facă o curte asiduă cucoanei Marghioliţa, deşi era văr primar, după tată, cu primul ei soţ, beizadea Nicolae Sturdza, care murise în anul 1832. Ca să scape de curtezanul soţiei sale, Costache Sturdza a întreprins cu aceasta o călătorie prin întreaga Rusie, dar nu a reușit să scape de curtezanul frumoasei moldovence.

La scurt timp după legalizarea căsătoriei Mariei Ghica Sturdza cu Nicolae Roznovanu, Costache Sturdza a murit din cauza unei congestii cerebrale. După un timp, Nicolae Roznovanu a murit și el la Viena, în mai 1858, fiind adus şi înmormântat de cucoana Marghioliţa la Roznov, judeţul Neamţ.

Maria „Marghiolița” Ghica-Sturdza-Roznovanu a mai trăit încă mulţi ani, în mare belşug, până în mai 1888. Înainte de moarte, deşi fusese sub blestemul patriarhului ecumenic şi al mitropolitului, şi-a exprimat dorinţa să fie înmormântată în vechea catedrală a mitropoliei din Iaşi, ceea ce s-a făcut. În final, rămăşiţele ei pământeşti au fost aduse la Roznov şi depuse în cavoul familiei.